Lumea in care traim

Deşi trăim într-o lume periculoasă, deşi ştim că la tot pasul suntem pândiţi de accidente, conflicte şi viaţa noastră atârnă de un fir de păr, peste unii, pluteşte un sentiment de siguranţă. Desigur, nu toţi îl avem. Unii suntem mai siguri pe noi, alţii sunt mai timizi şi păşesc mai cu grijă. Deşi Biblia este un îndrumător, o candelă, o lumină, parcă avem în noi o dorinţă de a vedea… oare se ce întâmplă dacă…. Şi prima oară nu se întâmplă nimic. Uau. Pe muchie! Senzaţii tari. E un joc cu moartea, un joc periculos, un joc extrem care îţi dă fiori de plăcere. Păcat că această mică izbândă, care te face să te simţi puternic, pentru că ai trecut ca prin urechile acului, este doar o amăgire. Biblia spune să fim cu băgare de seamă, să veghem unii asupra altora. Să fim asemenea copiilor la răutate, dar la înţelepciune să fim ca şerpii. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Răsună ca un ecou care se pierde. Dorim să ne asigurăm bunurile, trupul, viaţa, banii, familia, şi asta, pentru că suntem fragili, şi ştim că totul va piere, totul se va nimici. În adâncul conştiinţei ştim că moliile, rugina şi hoţii sunt imposibil de evitat. Ştim, pentru că altfel nu am vrea să ne asigurăm. Ne e teamă. Dar cât de liniştiţi am fi, cât de bine am dormi dacă am lua cuvintele Domnului ad-literam şi nu am mai încerca noi să ne protejăm. Nu poate fi nici o altă bucurie mai mare, decât să ştii că totul e în mâna lui Dumnezeu. Oarecum „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă azi” înseamnă pâine proaspătă şi El ne-o va da, ne-a promis. Nu trebuie să o punem de-o parte, să se mucegăiască, nici să se usuce. El se va îngriji. Nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic. Soarele străluceşte şi peste cel bun şi peste cel rău, la fel şi ploaia cade peste cel bun şi peste cel rău. Trăieşte clipa! Trăieşte azi liniştit, savurează pâinea, soarele, bucură-te de banul pe care l-ai câştigat şi nu uita să mulţumeşti şi să fii recunoscător. Adevărul este că este greu să ne supunem şi să ascultăm. Deşi, ascultarea face mai mult decât jertfa. Cred că este în instinctul uman, firesc, păcătos să dorim să mergem după simţurile noastre. Să ne încredem în noi înşine în experienţa noastră, deşi de fiecare dată se poate întâmpla ceva diferit. Ulciorul mere la râu, dar o dată şi o dată tot se sparge. Avem tomuri întregi de cărţi cu maxime, exemple de viaţa, zicători, toate izvorâte din minţi iscusite, care au reuşit să tragă concluziile în mod corect. Este aşa de simplu să greşeşti şi atât de greu să repari greşeala şi să faci binele. Chiar şi Pavel a spus acest lucru. Dar, ce e de făcut? Cum să mai trăiesc? Toţi dau sfaturi, toţi sunt deştepţi, peste tot suntem informaţi, parcă nu mai putem lua nici o decizie singuri, pentru că de fiecare dată este un ziar, un anunţ publicitar, un fluturaş care să ne spună ce e cel mai bine pentru noi, pentru casa noastră, pentru sănătatea noastră. Asalt la persoană! Ce bine că Domnul nu e aşa agresiv. Vă pun în faţă binecuvântarea şi blestemul, raiul şi iadul, viaţa veşnică sau, plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Ai ambele alternative. Alege!