SWING

Pace într-o lume tulbure, pace pe timp de furtuna, pace când cortul este darâmat, pace în timp de război…. Paradox, am zice. Poate chiar anormal. Tot ce nu corespunde curentului, este considerat ciudăţenie. Problema este că, de cele mai multe ori, ceea ce merge conform tiparului „normal” face rău. Dar nu vreau să alunec spre această latură.
Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere vă va întâri… Am fost dusă de curent, şi mi s-a facut rău. Dar a venit un moment când m-am decis să dau din mâini şi din picoare, chiar dacă respiraţia a devenit greoaie, chiar daca gâfâiam, m-am întors. Ştiam că mă îndrept spre o cascadă zgomotoasă şi căderea va fi dureroasă. Chiar dacă momentul acela de alunecare era lin, şi trupul e morţit, plonjarea produce durere. M-am întors. Schimbarea direcţiei s-a facut lent, cârma părea înţepenită, dar ştiam că nu aveam nimic de câştigat dacă mă lăsam dus de curent. Peştii vii înoată împotriva curentului, peştii morţi sunt duşi de curent. Vroiam să trăiesc. Să simt să trăiesc. Pace… Linişte… Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voatre înainte lui Dumnezeu…
Am săpat aceste cuvinte în inima mea. L-am săpat adânc, le-am crestat acolo, cu litere mari, litere luminoase. A venit valul şi odată cu el o lumină caldă, o perdea care se dădea la o parte de pe inima mea şi dinaintea ochilor mei. De fapt, dacă las sentimentele să mă prindă în pânza lor lipicioasă, să mă strângă ca un corset, unde ajung? Ce rezolv? A, e omeneşte. E un sentiment natural. Dacă nu îl experimentez s-ar putea să fiu acuzat de indiferenţă. Dar am pătruns dincolo, în lumina acestui adevăr. Nu rezolv nimic, catargul nu pot să-l reptar, pânza nu pot să o cos. Dar pot să stau liniştit, gândindu-mă la un plan minunat. Dacă acest plan înseamnă nimicirea mea, stau liniştit, dacă înseamnă transformarea mea, am pace, dacă înseamnă modelarea mea, nu mă îngrijorez. El este deasupra mea şi îi simt prezenţa puternică. Uneori tace, dar îi simt respiraţia, îi simt bătaia inimii, şi dacă mă îndepărtez, îmi amintesc de momentele în care a fost aproape şi mă încurajează să am pace…
Dar tu nu ştii prin ce am trecut eu, nu ai avut experienţele mele, nu ai trecut prin valea umbrei morţii. E adevărat, poate nu am simţit cum îngerul morţii îşi întinde sabia, poate nu am simţit răceala umbrelor. Dar El a dat fiecăruia momente în care să aleagă pacea în loc de nelinişte. Nu e o iluzie, nu e nimic mistic. E doar o conştientizare, o pătrundere în adâncul sufletului lui Dumnezeu. De acolo au ixvorât cuvinte calde pline de îmbărbătare, de acolo s-au inspirat poeţii când au scris cu pana lor versuri. La sânsul Său mă odihnesc oricând, la umbra aripilor Tale loc de scăpare eu am… răsună în depărtare cuvinte pline de farmec, care se izbesc de inimi împietrite, în care nu poate pătrunde pacea. Adânceşte-tze în pacea lui Dumnezeu, scufundă-te în ea, simte-o trăoeşte-o, n-o lăsa doar în faţa zidului inimii Tale. Nu exista nu pot. Pot totul… Şi pacea lui Dumnezeu ne va întări.