Deschiderea la nou poate înseamna de multe ori renunţarea la vechi. Încurajarea spre ceva “uni”, are tendinţe de a pierde diversitatea. Fie că este vorba despre religie sau cultură, migrarea dintr-o cultura în alta poate avea beneficii dar şi dezavantaje.

Poporul evreu a primit instrucţiuni precise de la Dumnezeu cu privire la modul de viaţă, la hrană, legi sărbători. Primele cinci cărţi ale lui Moise însumează cultura iudaică, ţinută cu sfinţenie până în zilele noastre. Indiferent de ţara în care “a fost rispit” acest popor, şi-a păstrat identitatea urmând regulile străvechi. Culturile în care s-au acomodat au ştiut despre “cartierul evreiesc”, despre ziua de odihnă sau alte sărbători. Au reuşit să îşi conserve legea şi tradiţia, luându-le ca pe o poruncă.

Aflaţi într-o epocă în care se poate călători cu mare uşurinţă în orice colţ din lume, atitudinea călătorului poate intra uşor în conflict cu obiceiurile locului. Din păcate, turismul a  creat o societate consumeritsă în care americanul sau englezul care merge la relaxare, este servit ca le el acasa, chiar daca destinţia relaxării este vreo insulă secretă, care nu apare pe hartă, în Meditarană, Egee sau alte ape cristlaline. Prin urmare, interferenţa turistului cu cultura este nulă. Se face publicitate la “English breakfast” şi la orice alt lucru care este ca “acasa”. Intrigantă este această atitudine de ignoranţă la tot ce înseamnă de fapt, “am venit la tine acasă să mă simt bine, doar că plătesc pentru asta, aşa că tu să faci aşa cum imi place mie”.

 

Ei, mergând mai departe, migrările definitive într-un context cultural total diferit de cel natal, întâlnesc acelaşi două aspecte. Fie migratorul se contopeşte cu noua cultură, se identifica cu aceasta, pierzându-şi, oarecum identitatea, fie stabileşte limite, iar în  interiorul căminului său luptă să îşi păstreze obiceiul şi tradiţia. Problema se ridică atunci când aceste tradiţii sau reguli ies în afara căminului şi se ciocnesc cu obiceiurile din noua cultură.

Cel mai elocvent exemplu este cel a migratorilor din culturile islamice, in culturile ţărilor democratice. Ei sunt cei care împânzesc cu tradiţia şi obiceiurile lor, sunt cei care se impun şi încercă să pună o amprentă puternică asupra culturii adoptive.

Concret, Franţa. 57 de milione de locuitori, dintre care 5 milioane de musulmani. Tema de discuţie, purtarea voalului de către femei, în zonele publice. După multe dezbateri, curtea Constituţională a aprobat legea care interzice purtarea vălului Islamic.

Potrivit legii, pedeapsa pentru purtarea valului islamic este 150 de euro sau cursuri despre valorile cetateniei franceze. Totodata, oricine forteaza o alta persoana prin amenintari, violenta sau abuz de putere sa îşi acopere chipul va fi inchis timp de un an si amendat cu 30.000 de euro.

Cei care se opun legii sustin ca numai aproximativ 2.000 de femei musulmane poarta niqab-ul, valul care acopera fata, sau burqa, costumul intreg care este prevazut cu o plasa in dreptul ochilor, din aproximativ 5 milioane de musulmani care locuiesc in Franta.

Franta a devenit astfel a doua tara europeana, dupa Belgia, care interzice burqa si niqab-ul.

Un subiect cu două tăişuri. Ce presupune migrarea dintr-o ţară în altă? Plantarea culturii mele în acea ţară sau adaptarea mea la normele de acolo?  Ce anume determină migrarea? Un trai mai bun, posibilităţi mai bune?

În semn de respect faţă de ţara adoptivă, care oferă şansa reuşitei în viaţă, un trai mai bun, dreptul la egalitate, supunerea la legile ţării este primul pas care trebuie analizat înainte de luarea unei decizii.