SWING

Pace într-o lume tulbure, pace pe timp de furtuna, pace când cortul este darâmat, pace în timp de război…. Paradox, am zice. Poate chiar anormal. Tot ce nu corespunde curentului, este considerat ciudăţenie. Problema este că, de cele mai multe ori, ceea ce merge conform tiparului „normal” face rău. Dar nu vreau să alunec spre această latură.
Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere vă va întâri… Am fost dusă de curent, şi mi s-a facut rău. Dar a venit un moment când m-am decis să dau din mâini şi din picoare, chiar dacă respiraţia a devenit greoaie, chiar daca gâfâiam, m-am întors. Ştiam că mă îndrept spre o cascadă zgomotoasă şi căderea va fi dureroasă. Chiar dacă momentul acela de alunecare era lin, şi trupul e morţit, plonjarea produce durere. M-am întors. Schimbarea direcţiei s-a facut lent, cârma părea înţepenită, dar ştiam că nu aveam nimic de câştigat dacă mă lăsam dus de curent. Peştii vii înoată împotriva curentului, peştii morţi sunt duşi de curent. Vroiam să trăiesc. Să simt să trăiesc. Pace… Linişte… Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voatre înainte lui Dumnezeu…
Am săpat aceste cuvinte în inima mea. L-am săpat adânc, le-am crestat acolo, cu litere mari, litere luminoase. A venit valul şi odată cu el o lumină caldă, o perdea care se dădea la o parte de pe inima mea şi dinaintea ochilor mei. De fapt, dacă las sentimentele să mă prindă în pânza lor lipicioasă, să mă strângă ca un corset, unde ajung? Ce rezolv? A, e omeneşte. E un sentiment natural. Dacă nu îl experimentez s-ar putea să fiu acuzat de indiferenţă. Dar am pătruns dincolo, în lumina acestui adevăr. Nu rezolv nimic, catargul nu pot să-l reptar, pânza nu pot să o cos. Dar pot să stau liniştit, gândindu-mă la un plan minunat. Dacă acest plan înseamnă nimicirea mea, stau liniştit, dacă înseamnă transformarea mea, am pace, dacă înseamnă modelarea mea, nu mă îngrijorez. El este deasupra mea şi îi simt prezenţa puternică. Uneori tace, dar îi simt respiraţia, îi simt bătaia inimii, şi dacă mă îndepărtez, îmi amintesc de momentele în care a fost aproape şi mă încurajează să am pace…
Dar tu nu ştii prin ce am trecut eu, nu ai avut experienţele mele, nu ai trecut prin valea umbrei morţii. E adevărat, poate nu am simţit cum îngerul morţii îşi întinde sabia, poate nu am simţit răceala umbrelor. Dar El a dat fiecăruia momente în care să aleagă pacea în loc de nelinişte. Nu e o iluzie, nu e nimic mistic. E doar o conştientizare, o pătrundere în adâncul sufletului lui Dumnezeu. De acolo au ixvorât cuvinte calde pline de îmbărbătare, de acolo s-au inspirat poeţii când au scris cu pana lor versuri. La sânsul Său mă odihnesc oricând, la umbra aripilor Tale loc de scăpare eu am… răsună în depărtare cuvinte pline de farmec, care se izbesc de inimi împietrite, în care nu poate pătrunde pacea. Adânceşte-tze în pacea lui Dumnezeu, scufundă-te în ea, simte-o trăoeşte-o, n-o lăsa doar în faţa zidului inimii Tale. Nu exista nu pot. Pot totul… Şi pacea lui Dumnezeu ne va întări.

Despre Craciun

25 decembrie 1998

Într-adevăr, Crăciunul e cea mai dureroasă sărăbătoare. Acum se dă ce mai crâncenă luptă dintre Bucurie şi Tristeţe, dintre Societate şi Singurătate, dintre Bogăţie şi Sărăcie. Este sărbătoarea cu cele mai profunde sentimente, cu cele mai puternice trăiri şi emoţii. Da, e o luptă intensă pentru cei care sunt de partea optimismului, căci pentru cei sortiţi eşecului şi disperării nu le mai rămâne decât să-şi conserve singurătatea şi tristeţea. Ei nu mai au pentru ce lupta. E totuşi foarte ciudat să vezi pe de-o parte cântece şi bucurie, râsete şi voioşie, iar de cealaltă parte să vezi lipsă de viaţă, tăcere şi dor de moarte. De cele mai multe ori, în preajma Crăciunului, mulţi doresc să-şi ia viaţa şi unii chiar reuşesc să o facă. De ce? Cu siguranţă, dacă le-am pune această întrebare, sau dacă am pătrunde în mintea lor, am auzi următorul răspuns: „La ce-mi mai foloseşte viaţa, dacă sunt singur, izolat, fără speranţă? Cum să sărbătoresc această zi dacă nu pot oferi nimănui nimic. Poate nici dacă aş avea nu l-ar primi. De ce să îi văd pe ceilalţi bucurându-se şi zâmbind, oricum nu le pasă.” sau „Am tot ce-mi trebuie dar nu sunt fericit. Totul e un mit, o amăgire”
Ai posibilitatea să petreci aceste zile cu cei iubiţi. Eu nu. Pentru mine, totul nu înseamnă decât frig şi ger.
Aceasta nu este decât cea mai fericită variantă, deoarece cineva care şi-a ratat afacerile, cineva care şi-a distrus căsnicia, cineva care tocmai acum s-a despărţit de iubit, de iubită, cineva s-a certat cu cel mai bun prieten şi a rupt orice relaţie ar avea o cu totul altă versiune. Desigur, este CEVA care ne împiedică pe mulţi dintre noi să ne bucurăm. Face tot posibilul să ştirbească frumuseţea Crăciunului şi orice am face, o colindă, poate două, nu pot nici îmblânzi, nici frânge o inimă decisă să respingă tot: „Nu vreau să văd pe nimeni. Nu vreau să merg nicăieri. N-am chef de voi.” Chiar dacă aceste cuvinte nu sunt rostite, este sunt realitate acolo, departe, în adânc…
Dacă ar fi să analizăm şi latura disperată a omenirii, nu doar suprafaţa plină de farmec, poate ne-am pune întrebarea dacă „sărbătoarea” Crăciunului s-a transformat cumva într-o tragedie. Această sărbătoare e o aducere aminte, o bucurie, dar modul în care este sărbătorită, poate deveni o tragedie pentru mulţi.
Tragedie este pentru cei care se limitează la cadouri şi la un brad frumos. Aceasta este concepţia lor despre Crăciun. Un party cu prieteni pe muzică de sezon, cu zăpadă, clopoţiei şi câteodată se mai aminteşte şi de un anume copil născut în grajd. Ei se bucură de ceea cea au şi de ceea ce pot oferi celor dragi. Tragedia lor este înşelătoria. Ei se înşală amarnic pentru că nu cunosc esenţa acestei sărbători. Au denaturat-o după placul inimii. Aşa cum să le fie lor mai bine, fără să ţină cont de nici un fel de reguli. Cu toate că e un anotimp mult aşteptat, împodobit cu de toate, iată că bucuria lor este deşertăciune, mai mult decât atât, ei nu sunt conştienţi de acest lucru aşa că tragedia lor este dublă.
Tragedie este şi pentru cei care rămân singuri, sau cei care se complac în singurătate, refuzând orice companie din cauza unui eşec mai vechi, sau mai nou. Ei sunt cei care se închid de bună voie şi meditează. Nu că ar fi rău ceea ce fac, dar persoana numărul unu sunt ei. Îşi analizează starea deplorabilă în timp ce fumează o ţigară, iar în concluzie, poate sparg un pahar sau o sticlă, ca apoi să iasă pe uşă furtunos pentru a se plimba în frig câteva ceasuri, pe jos sau cu maşina, având şansa ca aceasta să se oprească într-un pom într-un stâlp sau într-un zid.

“…răbdarea aduce experienţă, iar experienţa aduce nădejde. Însă nădejdea nu dezamăgeşte, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne–a fost dat”.

Fiecare se aşteaptă la ceva. Crăciunul este o speranţă şi un mister, totodată. Aşteptarea este lungă şi plină de emoţii dar… trece atât de repede de parcă nici n–ar fi fost. Şi eu mă aştept la ceva… Poate nici nu ştiu exact la ce mă aştept, dar, în orice caz, trebuie să fie cava plăcut. Poate e cam exagerat acest cuvânt ” trebuie”, dar de ce nu? M–aş bucura nespus dacă aş vedea oameni fericiţi sau cel puţin oameni mai fericiţi decât de obicei. Este cea mai frumoasă sărbătoare a anului; de ce nu i–am acorda importanţa cuvenită? Desigur, şi acest lucru se poate înţelege în diferite feluri. Consider că micul Copilaş din ieslea Betleemului ar trebui să răspândească numai gingăşie, tandreţe, pace şi dragoste. Inocenţa unui copilaş şi atenţia care trebuie să I se acorde presupune Dragoste. Acest lucru aş dori să–l simtă fiecare de Crăciun şi nu numai să–l simtă, dar să–l transmită şi să–l răspândească în jurul său. Nu poate exista un dar mai minunat. Fericirea mea va depinde de fericirea altora şi dacă nu voi putea face pe cineva fericit, nici eu nu voi putea fi pe deplin fericită. Crăciunul aduce de fiecare dată ceva nou şi de data aceasta aş dori să aducă inimi noi, curate, care să se aplece cu sfială asupra Copilaşului, să–L iubească şi să–L servească.
Nimic nu ne poate aduce fericirea decât dorinţa de a o avea şi de a lupta pentru ea. Ce facem noi pentru fericire? Care este jertfa pe care o aducem şi care este sacrificiul? Dacă nu este sacrificiu, nu este fericire. Acest gingaş Copilaş aduce zâmbet şi pace. El vrea să ne schimbe vieţile şi nimeni nu se poate îndoi de sinceritatea Lui. E greu, dar merită. Atunci să nu disperăm? Nu, nicidecum.
Un nou an ne bate la uşă. Cine poate şti ce–aduce anul? Ce dorim noi să ne aducă? Iată că acest Copilaş este gata să ne ajute pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, Atotputernic şi ne stă la dispoziţie.
1997. Curând va trece în istorie. Amintiri, vise împlinite, lacrimi şterse, bucurii, căderi…
1998. Viitor sau prezent continuu, delimitat doar de numere? Nou. Tot ce e nou se învecheşte, trece, dar există tot timpul speranţa reînnoirii şi a renaşterii. Niciodată nu e prea târziu. Acest lucru ni–l dovedeşte Copilaşul care, în fiecare an zâmbeşte şi se naşte în acelaşi loc sărăcăcios şi aşteaptă… ne aşteaptă. Aşteaptă să ne plecăm genunchiul înaintea ieslei Sale. Oare noi nu avem nevoie de zâmbete, de mângâieri? Ba da, avem. Dar poate suntem prea mândri ca să recunoaştem, sau ne e frică…
Ce îmi doresc în noul an? Mai multă smerenie şi mai multă înţelegere. Mai multă răbdare şi mai multă perseverenţă. Avem nevoie cu toţii de… ISUS. Da, acesta este numele Copilaşului. Nume minunat, cântat de îngeri şi adorat de cei ce sunt cu adevărat ai lui. Să nu uităm să iubim, să nu obosim să luptăm, să nu uităm de ISUS. O inimă nouă… o viaţă nouă… un zâmbet nou… iată ce doresc tuturor cu adevărat!
“Căci dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă; cele vechi s–au dus; iată toate s–au făcut noi. Şi toate acestea sunt de la Dumnezeu, care ne–a împăcat cu Sine prin Isus Hristos…” (2 Cor.5:17–18)
24.12.97

MIND PHYLOSOPHY

Deşi noaptea coboară devreme şi cerul îşi închide ferestrele de lumina, dincolo de întuneric e soare. Dincolo de cuvinte, de tot ce poate lumea percepe, eşti Tu, neînţeles, de nepătruns. Ar zi zadarnic să mă zbat, încercând să găsesc răspunsuri, încercând să găsesc sens şi explicaţii, la ceea ce mintea nu poate pătrunde, ştiinţa nu poate dezlega, ştiinţa nu poate depăşi. Până aici.
Până aici e domeniul minţii. Oricât ar încerca. Mai departe nu poate evolua, mai departe nu poate trece, pentru că acolo eşti Tu. Înţelepţii vremurilor au încercat, dar au rămas cu false impresii, filozofii s-au luptat cu minte, încercând să pătrundă tot mai adânc în necunoscut, dar s-au stins, acumulând doar o mică parte din întreaga cunoaştere. S-au irosit creând teorii pe care alţii le-au combătut. Secole întregi s-au scris concluzii şi s-au făcut demonstraţii, care apoi, au căzut, ridicându-se altele. Fiecare descoperire aducea cu sine alte întrebări, alte necunoscute. Şi asta, pentru că dincolo de cunoaştere, este Cunoaşterea absolută, eşti Tu.
Înţelepciunea stă pe tron şi râde, se vaită. Strigă. Până când veţi iubi prostia, proştilor? Înainte de întemeierea lumii am fost eu. Ce crunt! Ce jalnic! Omul îşi iese din minţi.
După lăsarea umbrelor, odată ce liniştea îşi preia dreptul, omul aude tot mai tare zgomotul şi gălăgia din mintea sa. Nu-i dă pace, nu-i dă somn. Noaptea naşte gânduri negre. Gânduri care se transformă în fapte de jale şi de groază, pentru că el şi-a vândut mintea meandrelor morţii. A vrut să pătrundă dincolo de acces şi Tu l-ai lepădat. Pedepseşti nesupunerea, nu ierţi neascultarea. Minţile curioase, peste măsură, înnebunesc, nemaiputând fi controlate. Nu se mai numesc înţelepţi, se numesc fără minte, fără pricepere. S-au lăsat duşi singuri pe cărări necunoscute şi când au dorit să se întoarcă, nu au mai putut. Au fost prinşi, făcuţi robi, sclavi a propriilor lor minţi. Ochii li s-au întunecat, faţa li s-a schimonosit, mersul a devenit greoi şi apăsat, pentru ca să fie de mărturie. Tu eşti mai presus de orice, Tu permiţi şi Tu spui nu. Cine se răzvrăteşte împotriva Ta e sortit chinului. Nu va avea parte de moarte, ci de o noapte veşnică, dureroasă, de unde va mărturisi, dar prea târziu, că drumurile pline de buruieni şi liane sunt otrăvitoare. Fiecare pânză dată la o parte duce la o sete mai mare după venin.
Decembrie 2004

On the Edge

Deşi trăim într-o lume periculoasă, deşi ştim că la tot pasul suntem pândiţi de accidente, conflicte şi viaţa noastră atârnă de un fir de păr, peste unii, pluteşte un sentiment de siguranţă. Desigur, nu toţi îl avem. Unii suntem mai siguri pe noi, alţii sunt mai timizi şi păşesc mai cu grijă. Deşi Biblia este un îndrumător, o candelă, o lumină, parcă avem în noi o dorinţă de a vedea… oare se ce întâmplă dacă…. Şi prima oare u se întâmplă nimic. Uau. Pe muchie! Senzaţii tari. E un joc cu moartea, un joc periculos, un joc extrem care îţi dă fiori de plăcere. Păcat că această mică izbândă, care te face să te simţi puternic, pentru ai trecut ca prin urechile acului, este doar o amăgire. Biblia spune să fim cu băgare de seamă, să veghem unii asupra altora. Să fim ca şi copii la răutate, dar la înţelepciune, să fim ca şerpii. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Răsună ca un ecou care se pierde. Dorim să ne asigurăm bunurile, trupul, viaţa, banii, familia, şi asta, pentru că suntem fragili, şi ştim că totul va piere, totul se va nimici. În adâncul conştiinţei ştim că moliile, rugina şi hoţii sunt imposibil de evitat. Ştim, pentru că altfel nu am vrea să ne asigurăm. Ne e teamă. Dar cât de liniştiţi am fi, cât de bine am dormi dacă am lua cuvintele Domnului ad-literam şi nu am mai încerca noi să ne protejăm. Nu poate fi nici o altă bucurie mai mare, decât să ştii că totul e în mana lui Dumnezeu. Oarecum „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă azi” înseamnă pâine proaspătă şi El ne-o va da, ne-a promis. Nu trebuie să o punem de-o parte, să se mucegăiască, nici să se usuce. El se va îngriji. Nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic. Soarele străluceşte şi peste cel bun şi peste cel rău, la fel şi ploaia cade peste cel bun şi peste cel rău. Trăieşte clipa! Trăieşte azi liniştit, savurează pâinea, soarele, bucură-te de banul pe care l-ai câştigat şi nu uita să mulţumeşti şi să fii recunoscător.

Despre relativitate

Adevăr absolut, adevăr relativ. Ce este adevărul? Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi. Minciuna încătuşează, încorsetează, adevărul dă aripi de a zbura spre liberate.
Pământul se învârte în jurul soarelui. Adevăr absolut. Pământul are forţă de gravitaţie. Adevăr absolut. Toţi oamenii sunt buni. Adevăr relativ. Ipoteaza este că toţi oamenii sunt buni. Prin urmare şi X este un om bun. Adevăr relativ. Şi aşa s-a născut logica şi filozofia şi toate ştiinţele care caută oarecum să dea un răspuns sau cel puţin un înţeles acestor concepţii cu care ne confruntăm. Einstein a spus cel mai bine. „Totul este relativ.” Şi pe de-o partre cred în relativitatea sa. În lume totul este relativ. Concepte ca bine, frumos, adevăr şi minciună sunt de cele mai mutle ori relative. Pentru că într-un anumit context, un enunţ poate fi adevărat, dar în altul, poate fi un neadevăr.
Nimic bun nu locuieşte în mine, deşi sunt o teste gânditoare, îmi plec capul şi ştiu că în orice moment pot să fiu doborât. Babel! Trăim un Babel al secolului 21. Deşi vorbim aceeaşi limbă, o vorbim într-un mod atât de încurcat încât nu ne mai înţelegem. Ori suntem prea depăşiţi ori gândim la un nivel mult prea înalt pentru masele înconjurătoare? Oare în urma unui sondaj de opinie câţi ar putea afirma: „Nimeni nu mă înţelge?” indiferent de categoria de vârstă. Nu ne mai înţelegem, tocmai din cauză că adevarul a devenit atât de relativ, şi codurile noastre au devenit relative, şi valorile au devenit relative. Am eliminat tradiţiile de dragul libertăţii şi ne e greu să recunoaştem că nici libertate absolută nu exista, ci doar o libertate relativă care nu face decât să ia ochii. Adevărul vă va face slobozi. Dar oare vrem libertatea oferită de adevăr? Adevărul doare, adevărul e greu de primit.

Etichete

Sirop cu gust de vişine. Hm. Oare ce gust au vişinile? Deci siropul nu e din vişine. Imitaţie. Să vedem. Da, e bun. Dar oare ce gust au vişinile? Nu vă supăraţi, unde aş putea găsi vişine? Acum nu sunt, doar în conservă. Prin iunie se coc. Dar oare cele din conservă, cum sunt? Compote de vişine. Conţinut:apă, zahăr, vişine, ameliorator. Hm. Tot nu sunt ca cele proaspete. Sigur. Ia să gust. Nu au gust rău. Dar siropul cu gust de vişine e mai dulce si mai închis lka culoare. Compotul de vişine e dulce acrişor. Dar oare ce gust au vişinele?
Iunie. Vă rog să îmi daţi un kilogram de vişine. Hm, sunt dulci, acrişoare, zemoase şi cărnoase. Un deliciu. Ce imitaţii! Seamană dar originalul e de departe mai bun. Am să fac sirop DE vişine.
Suc de portocale… fără portocale, siop cu gust de vişine, fără vişine, de la original s-a dezvoltat o întregă industrie. Imitaţie de piele, haine din polyester, sintetic. Totul s-a pornit de la original. Şi s-a copiat şi s-a imitate. Dar oare eticheta garantează calitatea? Eticheta spune tot? Sau numai în parte?
Inginer Y.X., profesor N.O., doctor P.L. Titlu, etichetă. Defineşte categoria, nu imi spune nimic despre calitate.
Catolic, evanghelic, reformat, budist, baptist. Etichetă, defineşte categoria, nu îmi spune nimic despre calitate. Include anumite principii, doctrine, credinţe definşte anumite aşteptări, dar nu înseamnă că e originalul, că e authentic.
Surogat de cafea, imitaţie de creştin, inlocuitor… Cât suntem de autentici? Cât de poriginală este eticheta pe care o purtăm şi cât de mult ne reprezintă? Trade Mark, Route 66, Levi Strauss, Old Navy. Marcă Înregistrată. Orice copiere sau imitaţie se interzice prin lege. Oricine se hazardează să se atingă de original, este pasibil de pedeapsă. Ocrotit de lege. Originalul întotdeuna va avea preţ, va fi căutat, apreciat şi va fi cunoscut. Caracterisiticile originalului se vor vedea în timp, dchiar dacă atunci când e noi, este greu de deosebit cel authentic de cel fals.
Ai preţ în ochii Mei. Eu te-am răscumpărat, eşti al Meu. Căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.

Eliberarea…

Poti fi captiv fara sa iti dai seama. Crezi ca esti liber, dar de fapt nu esti. Un usor paradox pentru lumea in care traim, o lumea in care se predica libertatea si toleranta. Dar stirile si intamplarile ne arata ca nu e tocmai asa. Cand am inceput sa studiez despre eliberare, am mers din intertie. Nu credeam ca are prea multa legatura cu mine. M-am analizat suficient de mult in anii care au trecut, am luat ficare bucatica a inimii, am deschis fiecare sertaras al mintii si l-am analizat cu atentie la microscop, operatiune nu tocmai fara dureri. Nu vreau sa spun ca sunt mandra de mine si de realizarile mele, in ce priveste cunoasterea mea, dar orice om tinde sa se simta mai presus daca a trecut deja printr-un anumit proces. Chiar daca ai liat injectie inaintea unei alte persoane. Iesi victorrios din cabinet si te intreaba: “Cum e? Doare? Te tine mult inauntru?” Sau primul care intri la examneul oral, si iesi tantos in timp ce se ingramadesc in jurul tau curiosii… Dar eu nu sunt rob, nu sunt captiv, m-am analizat. Sunt lucruri pe care nu le recunoastem decat in corcumstante neobisnuite. Recunoastem in fata oamenilor care nu ne cunosc, poate mergem cu trenul si ne povestim viata unui total necunoscut, pentru ca odata cu oproirea in statie fiecare isi va urma cursul vietii si poate nu ne vom mai vedea niciodata. Nu vreau sa cantaresc cat de lasi sau cat de curajosi suntem, pentru ca nu e usor sa iti pui fiecare aspect al vietii la bataie, pe tava. E o operatie de lunga durata, in general e letala- din contra, duce la viata si bonusul e o operatie estetica . Am sa va spun cateva lucruri despre aceasta libertate reala. Nu ai cum sa fii superficial, e imposibil, la un moment dat clachezi! Si stii de ce? Pentur ca nu mai esti tu in control, ci El….

Lumea in care traim

Deşi trăim într-o lume periculoasă, deşi ştim că la tot pasul suntem pândiţi de accidente, conflicte şi viaţa noastră atârnă de un fir de păr, peste unii, pluteşte un sentiment de siguranţă. Desigur, nu toţi îl avem. Unii suntem mai siguri pe noi, alţii sunt mai timizi şi păşesc mai cu grijă. Deşi Biblia este un îndrumător, o candelă, o lumină, parcă avem în noi o dorinţă de a vedea… oare se ce întâmplă dacă…. Şi prima oară nu se întâmplă nimic. Uau. Pe muchie! Senzaţii tari. E un joc cu moartea, un joc periculos, un joc extrem care îţi dă fiori de plăcere. Păcat că această mică izbândă, care te face să te simţi puternic, pentru că ai trecut ca prin urechile acului, este doar o amăgire. Biblia spune să fim cu băgare de seamă, să veghem unii asupra altora. Să fim asemenea copiilor la răutate, dar la înţelepciune să fim ca şerpii. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Răsună ca un ecou care se pierde. Dorim să ne asigurăm bunurile, trupul, viaţa, banii, familia, şi asta, pentru că suntem fragili, şi ştim că totul va piere, totul se va nimici. În adâncul conştiinţei ştim că moliile, rugina şi hoţii sunt imposibil de evitat. Ştim, pentru că altfel nu am vrea să ne asigurăm. Ne e teamă. Dar cât de liniştiţi am fi, cât de bine am dormi dacă am lua cuvintele Domnului ad-literam şi nu am mai încerca noi să ne protejăm. Nu poate fi nici o altă bucurie mai mare, decât să ştii că totul e în mâna lui Dumnezeu. Oarecum „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă azi” înseamnă pâine proaspătă şi El ne-o va da, ne-a promis. Nu trebuie să o punem de-o parte, să se mucegăiască, nici să se usuce. El se va îngriji. Nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic. Soarele străluceşte şi peste cel bun şi peste cel rău, la fel şi ploaia cade peste cel bun şi peste cel rău. Trăieşte clipa! Trăieşte azi liniştit, savurează pâinea, soarele, bucură-te de banul pe care l-ai câştigat şi nu uita să mulţumeşti şi să fii recunoscător. Adevărul este că este greu să ne supunem şi să ascultăm. Deşi, ascultarea face mai mult decât jertfa. Cred că este în instinctul uman, firesc, păcătos să dorim să mergem după simţurile noastre. Să ne încredem în noi înşine în experienţa noastră, deşi de fiecare dată se poate întâmpla ceva diferit. Ulciorul mere la râu, dar o dată şi o dată tot se sparge. Avem tomuri întregi de cărţi cu maxime, exemple de viaţa, zicători, toate izvorâte din minţi iscusite, care au reuşit să tragă concluziile în mod corect. Este aşa de simplu să greşeşti şi atât de greu să repari greşeala şi să faci binele. Chiar şi Pavel a spus acest lucru. Dar, ce e de făcut? Cum să mai trăiesc? Toţi dau sfaturi, toţi sunt deştepţi, peste tot suntem informaţi, parcă nu mai putem lua nici o decizie singuri, pentru că de fiecare dată este un ziar, un anunţ publicitar, un fluturaş care să ne spună ce e cel mai bine pentru noi, pentru casa noastră, pentru sănătatea noastră. Asalt la persoană! Ce bine că Domnul nu e aşa agresiv. Vă pun în faţă binecuvântarea şi blestemul, raiul şi iadul, viaţa veşnică sau, plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Ai ambele alternative. Alege!

CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI (maximă scrisă pe frontispiciul templului din Delhi)

Eşti o persoană obişnuită, specială sau unică ?

Dacă te consideri o persoană obişnuită, înseamnă că te încadrezi în societatea din care faci parte, te amesteci şi te pierzi în mulţime şi nu te dai în vânt să ieşi în evidenţă. Eşti o persoană obişnuită care îşi trăieşte viaţa monoton, îndeplinindu-şi cu stricteţe sarcinile cotidiene, o persoană conştiincioasă, echilibrată, care nu se lasă intimidată de împrejurări nici de eventualele tensiuni. Iată ceea ce face din tine, care te numeşti obişnuit, o persoană specială.

Eşti obişnuit pentru că nu eşti extravagant, accepţi viaţa, te-ai resemnat şi eşti gata să trăieşti până la ultima picătură. Ştii că eşti o făptură minunată şi nimic nu va schimba acest lucru. Aparţii cerului, de aceea eşti unic. Eşti un individ ca ceilalţi şi totuşi, diferit.

Dar poate nu te încadrezi aici şi spui, foarte sigur, că eşti o persoană specială. Aceasta este concluzia la care ai ajuns după ce prietenii tăi ţi-au lăudat calităţile şi îşi apreciază talentele. Oriunde mergi faci atmosferă plăcută şi nimeni nu se plictiseşte cu tine. Toată lumea îţi caută compania. Eşti mulţumit cu ce ai şi faci tot posibilul să strângi lumea în jurul tău. Specialitatea ta constă în faptul că ai “priză” la public şi iubeşti oamenii. Îi iubeşti într-atât, încât eşti gata să îi asculţi. De aceea mulţi te consideră unic. Cine mai poate găsi un prieten ca tine? Sacrificiul tău pentru oameni îţi să satisfacţii. Totuşi, faptul că vorbeşti mult şi ai multe relaţii nu înseamnă că nu eşti obişnuit. Doar eşti la fel ca oricare altul, dar diferit. Ai un tipar mai deosebit. Dacă ştii cum, te foloseşti bine de el. Ajuns în faţa lui Dumnezeu, recunoşti şi tu că eşti obişnuit.

Analizând mai bine situaţia preferi mai mult să fii o persoană unică. Unică dar nu singură. Şi e lucru minunat! Aparţii unei familii, eşti unic. Aparţii unei societăţi, dar eşti unic. Cine poate copia tiparul tău? Pentru Dumnezeu eşti unic. Dintre miliardele de oameni de pe pământ, în ochii lui Dumnezeu eşti ca singur pe pământ. Îşi dai seama de valoarea pe care o ai? Eşti iubit pentru că eşti unic. Eşti iubit pentru că eşti special. Eşti iubit pentru că eşti obişnuit. Eşti o făptură minunată, pentru că aşa ai fost creat, aşa ai fost proiectat încă înaintea de întemeierea lumii.

Ţi-ai dat seama că e vorba doar de tine, nu-i aşa?