Mesajul in cuvinte si imagini

Talentele trebuiesc descoperite. Imaginatia se cultiva.  E greu de unul singur. Imi place munca de echipa. Imi place sa gandesc in grup. Asa se nasc ideile geniale.

Asa m-am descoperit pe mine. Mi-am descoperit o inclinatie care sa imi satisfaca sufletul, care sa ma faca sa cobor in adanc, sa aduc la suprafata, sa invat sa privesc, sa ma opresc.

 

cuvinele sunt prea putine uneori. Nu pot exprrima gustul, mirosul. Ceea ce nu spun cuvintele, spune imaginea, ceea ce nu spune imaginea, spun simturile.

 

Protejat: Love SMS

Acest articol este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, întroduceţi parola dvs. în casetă de mai jos.

Parolă:

Se Poarta Alb si Negru

In fiecare sezon, stilistii pregatesc ceva nou. Fie scot revistele prafuite din anii 50 sau 60, fie adapteaza vechile modele. Tot ce tine de croi, material, culoare, lungime, accesorii. Industria modei captiveaza, e ca un roi de albine unde se lucreaza non stop. E, ce-i drept nu urmaresc moda ca un adevarat stilist, pentru ca nu sunt. Dar nu cred ca este cineva care sa spuna ca nu il intereseaza domeniul. Cea mai des pusa intrebare este: Cu ce imbrac???? Stilurile sunt atat de variate, incat e greu de ales ceea ce ti se potriveste. Nu tot ce se poarta iti vine bine. Sunt si avantaje si dezavantaje in epoca in care se poarta orice. Unii nu isi pot defini un stil, iar cei care nu au inclinatie in a combina culorile si obiectele vestimentare pun pe ei ce gasesc mai la indemnana, chair daca poarta haine de marca, scumpe. Astea fiind spuse, eu cu ce ma imbrac? Ma uit in oglinda si ma bucur ca nu e toata lumea fotomodel:). Ce bine ca nu sunt perfecta, ce bine ca nu am picioarele de 100 cm, ce bine ca… Ok, deci, unele lucruri trebuiesc acoperite, altele trebuiesc evidentiate. Asa spune teoria. Practic, lucrurile se schimba. Se ajunge d emulte ori la o adevarata obsesie, cand te uiti in dulap, in oglinda, iar in dulap iar la oglinda. Pentru un vernisaj sau un cocktail, o intalnire pretentioasa, o piesa la teatru, un concert, fiecare eveniment cu cerintele lui. Cred ca pentru un eveniment de seara aleg clasicul negru in combinatie cu alb. Mereu la moda, mereu elegant. Tabla de sah, zebra sunt la moda!  Asadar, alegeti cea mai sigura combinatie, care acopera ce trebuei sa acopere si scoate in evidenta ceea ce trebuie scos in evidenta. Pentru blonde recomand negru cu alb, pentru brunete alb cu negru. Dar ca sa nu spuneti ca parerea mea nu este avizata, o intaresc cu exemple concerete: Se pare ca fusta neagra cu talie inalta in combinatie cu o bluza alba a devenit un fashion statement printre celebritati. Jessica Alba arata ca o secretara sexy, Hayden Panettiere este sic, iar Dita von Teese nu renunta la aerul retro. Au ales rosul pentru un strop de culoare, la unghii, pantofi sau poseta.

American Gangster

pagina in constructie

Charlie Wilson’s War

Imi pare rau ca nu am fost mai activa la orele de istorie. Invatam doar cand stiam ca nu am nota, ridicam mana, raspundeam si luam 9 sau 10:). Imi amintesc si acuma, vag, o lectie despre o dinastie chineza. Eram in clasa a 9-a. Politicul se leaga mult de istorc. Si politica-istorica e interesanta. E interesant sa urmaresti cursul isotriei la nivel inalt. Nu imi place politca noastra interna, nu urmaresc stirile. Asta nu inseamna ignoranta, dar cred ca exista si politica de calitate. Sunt oameni politici cu o mare influenta, abili in in arta diplomatiei si in arta convingerii.
Nu am auzit de texanul Charlie Wilson, dar s-a meritat sa se faca un film despre el. (Se pare ca Texasul naste oameni celebri). Desi un tip monden care puteas oricand sa intre in gura presei din cauza stilului de viata, pe plan politic puterea lui persuasiva nu a dat gres. In 1987-1988, afganii au reusit in cele din urma sa infranga Uniunea Sovietica si asta, cu ajutorul SUA. Charlie a avut abilitatea de a intruni o combinatie cat se poate de pestrita de popoare, care se urasc, se lupta…(Israel, Egipt, Afganistan etc.) Ma intreb cum arata scena politica din Orientul Mijlociu in culise. Care sunt intelegerile facute in secret, “off’record”, pentru a mentine imaginea de intoleranta unii fata de ceilalti. Care este rolul femeii in scena politica? Sa nu minimizam influenta feminina. Nu a celor care apar pe micile ecane si dau declaratii, ci a celor care nu se vad… dansatoarele din buric, damele de companie, geishele, curtezanele etc etc. La urma urmei, ce e mai de dorit? Sa lupti pentru o cauza nobila si sa salvezi vieti, dar sa gusti din placerile vietii intr-un mod exagerat, demn de acuzat sau sa fii etic in viata personal, dar indiferent fata de ceea ce nu te atinge? (Cand Charlie Wilson a cerut un million de dolari pentru a consturi o scoala in Afgansitan, cererea i-a fost luata in ras, desi pentru terminarea razboiului s-a investiti un miliard de dolari.)

“Sfantul NATO”

In zilele premergatoare marelui eveniment gazduit de tara noastra, am primit un mesaj pe mess de la un amic. Cica-se , unii frati si-au exprimat dorinta de a se ruga pentru NATO .  La care, amicul meu, revoltat, intrigat, pune o buna intrebare: “Ce are de-a face NATO cu crestinii??”. Buna intrebare. In ignoranta noastra de romani, am ales sa nu cercetam, asa cum erau indemati chiar si cei din vechime. Cerecetati si vedeti daca ceea ce vi se spune e asa. Ei bine, aceasta atitudine trebuie aplicata atat in ceea ce priveste spiritualul cat si politicul, socialul. Dar se pare ce noi ne-am culcat pe o ureche, de aceea oamenii nostri de media se amuza realizand emisiuni in care la intrebarile elementare: Ce este NATO? Ce este UE? etc, se dau raspunsuri cat se poate de bizare. Imi amintesc ca am facut cultura civica prin calsa a opta, la inceputul anilor ‘90. Nu stiu daca se mai preda asa ceva, nici nu stiu in ce mod se preda. Dar cert e ca nu avem aceasta cultura civica. Simt patriotic, nici atat. Pentru ca nimeni nu ni l-a dezvoltat. Asa cum imaginatia se dezvolta ca oricare talent, asa se pot dezvolta aptitudini, idei. Dar sa revenim la NATO sau Alianta Nord Atlantica. O armata, sau spus mai frumos, o alianta formata din 26 de tari, care are ca scop indeplinirea prevederilor Tratatului Nord Atlantic semnat in 1949. În conformitate cu prevederile Tratatului, rolul fundamental al NATO este ca, prin intermediul cailor politice si militare, sa apere libertatea si securitatea statelor membre.
NATO are un rol deosebit de important în solutionarea situatiilor de criza, precum si în cadrul operatiunilor de mentinere a pacii.

Daca doriti sa va documentati, aveti toate sursele la dispozitie:)aici.

Apoi, sa nu uitam criticile aduse din nou de oamenii nostri de media, romanii nostri, care incearca sa fie

un reflector, sa semnaleze o problema, un caz, un eveniment, care vor sa ne faca sa gandim, ca nu tot ce zboara se mananca. Sa nu ami vorbim de investitia, sau de gaura financiara cu care ne-au lasat alesii oaspeti:). Dar, acesta a fost cel mai bun loc pentru un summit de asemnea proportii. Romania, o tara linistita, unde nu se face zgomot, iar cei care vor sa faca putin zgomot sunt prea putini pentru a fi auziti. Noi ne mandrim ca am trait in pace cu totii vecinii nostri, si nu am cotropit pe nimeni, doar ne-am aparat:). Dar, asa cum spunea amicul meu, ce ati face daca ar trebui sa ucideti pe vecinul dvs? Etica noastra crestina are un cuvant mare de spus in acesta situatie. Asadar, oare ce s-or fi rugand acei oameni pentru NATO? Sa se dizolve? Sa nu aiba “de lucru”? Ei, simt ca ignoranta naste monstri, si multi monstri mai sunt in tarisoara noastra. E trist ca vorbim mult dar nu concis, si in loc sa lamurim lucrurile suntem mai in ceata.

Flacara Olimpica

A XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice se va desfăşura la Beijing, China în perioada 8 august – 24 august 2008 iar ceremonia de deschidere va avea loc la ora 8 p.m. În cultura chineză, numărul 8 este asociat cu prosperitate.

Pe 26 aprilie 2007 a fost anunţat traseul flăcării olimpice care se va întinde pe 137.000 de kilometri, pe o durată de 130 de zile. Traseul va începe pe data de 25 martie 2008 şi va porni din Olympia, Grecia. De acolo, va traversa Grecia şi va ajunge la Beijing la 31 martie. Din Beijing, torţa va urma un traseu care va parcurge cinci continente urmând să trecă şi prin cel mai înalt punct al Terrei, vârful Everest (8.848 metri). Proiectul traseului includea şi trecerea prin Taipei, capitala insulei Taiwan, considerată de regimul comunist chinez drept o provincie a Chinei totuşi, guvernul din Taiwan a renunţat să mai găzduiască orice festivitate legată de acest eveniment.

Pe data de 24 martie, la poalele colinei Kronios din Olympia antică a avut loc ceremonia de aprindere a flăcării olimpice care a fost aprinsă cu ajutorul unei oglinzi parabolice care reflectă razele soare. La ceremonie au fost prezenţi preşedintele Republicii, Karolos Papoulias, premierul, Kostas Karamanlis, liderul partidului socialist, G.Papandreou, preşedintele Comitetului Olimpic, Jacques Rogge şi alte oficialităţi din Grecia, Austria dar şi din China. Pentru prima dată măsurile de securitate au fost drastice dată fiind prezenţa unui grup de tibetani care au organizat o manifestare de protest împotriva ocupaţiei Tibetului de către China .

Torţa purtată de 605 de persoane va străbate 1.528 de kilometri înainte de a ajunge la Atena, pe 30 martie. În cadrul unei ceremonii, care va avea loc pe stadionul Kalimarmaro, campioana olimpică Chrysopighi Devetzi o va preda organizatorilor noi ediţii a Jocurilor Olimpice.

După parcurgerea celor 140.000 de kilometri tradiţionala flacără olimpică va ajunge pe stadionul Naţional din Beijing pe 8 august şi va arde pe tot parcursul jocurilor olimpice care se vor încheia pe data de 24 august. Traseul parcurs de torţă va cuprinde 135 de oraşe urcând şi pe muntele Everest şi va fi purtată de 21.780 de persoane.

Luni, traseul flacarii olimpice la Paris a fost perturbat de manifestatiile de strada impotriva Chinei: organizatorii au fost obligati sa scurteze statefa si au dus flacara la punctul terminus cu autobuzul! Mai mult, de-a lungul traseului prin capitala franceza, flacara s-a stins in citeva rinduri.

Dead Poets Society

 In 1959, the Welton Academy is a somewhat old-fashioned but well-respected prep school where education is understood to be a rigorous academic learning program combined with the shaping of the students’ characters according to explicitly traditionalist ideals. The film begins with a processional march of the students into the main auditorium of the school, where teachers and parents are awaiting the address of the headmaster Mr. Nolan (Norman Lloyd), who inaugurates the new school year by reminding everyone of the high standards of the institution, and the school’s high success rate in sending its graduates to Ivy League universities. Students carry banners on which are embroidered the “four pillars” of Welton’s pedagogical program: Tradition, Honor, Discipline, and Excellence. 

 I never wanted to become a teacher. Maybe because I would have been too hard on the students, maybe because I am afraid… I don’t know. I taught English, though, and I know that I do just everything for them to learn, to know something.  Well, this is another Robin Williams movie (it is one of my favourites since Mrs. Doubtfire:). I always appreciated smart teachers, those who have talent to teach. I hard of teachers at the University who have their classes crowded with studends. Why? Because they have something to offer, they are endowed with the talent of drowing people to them to listen. Profesor Keting is one of those teachers. At first you are confused, puzzeled of his sytle when he asks to wrap the first page of their book. He makes you dream, he makes you love poetry, literature, he makes you think and create. I never agreed with those given commentaries. I hated them and because I wasn’t willing to learn them by heart, I was punished. I don’t mind.

Some says only saints and artists are never understood. I laughed, picturing myself an artist or a saint. I know I’m not either one, though, but I know the feeling of not being understood. To beak the curriculum and to do it your way. It is a big risk to be a talented teacher, not a narrow minded and to use unorthodox methods in teaching. The risk is to have the same fate as profesor Keating. To be kiked out of school. It is a must see movie!

August Rush – AG

It is there, I can feel it. From inside outside or from outside to inside? Maybe it was a little bit exaggerated, but sometimes we need to exaggerate to see actually what we are doing. Art is often times an exaggeration. It is a good method to draw the attention.  Bunt one in one, it was a good movie. It can make even a grown up man to cry. The story in itself is a simple one. Two young musicians fell in love,  love at first site. After a night adventure she becomes pregnant, but they don’t see each other again. To protect her and her future carieer,  after she gave birth, the father says that the baby couldn’t make it. The boy grows up in an orphanage but deep inside him he feel that he was loved. He can’t wait anymore for them to find him, so he decides to find them…. through music. The presence of Robin Williams is exceptional. He plays the role of “Wizard”, the one who attracts talented children and makes a living out of their playing on streets. At times he is mean, but he is a good man who actually “saves” the children. He gives a new name to the new found talent – August Rush – but the boy is not like all the other boys. His goal is to become a great musician and to find his parents. It would have been a tragedy for this movie not to have a happy end. The music is very powerful and the story of the genius boy makes you think it is a fairy tale. It the whole drama of this childs live, there is an optimistc view. The whole concept of orphanage, abandoned children, street children is presented in a different light. They are not abandoned, they are nedded. The movie is predictable, but it has it’s beauty. Worth seeing it. (see other comments at: http://www.imdb.com/title/tt0426931/, http://www.christianitytoday.com/movies/reviews/2007/augustrush.html)

De ce nu voi fi niciodată un jurnalist bun…

Am fost provocat cu o anumită ocazie de definiţiile pe care le-a dat cineva despre jurnalist. Ce este jurnalistul? Am fost uimit să văd o serie de comparaţii, care mai de care mai interesante şi să văd zugrăvindu-se un personaj aproape mistic. Ce idée… nemaipomenit. Oare eu de ce nu mi-am pus această întrebare? Poate pentru că nu sunt jurnalist. Poate. Dar lucrez aproape de aceşti oameni, uneori chiar cu ei… Chiar dacă, fără supărare, sunt amatori, se numesc jurnalişti. Şi, să fim serioşi, nu poţi deveni profesionist peste noapte. Toţi trec pe la capitolul începător sau amator. Deşi, trebuie să recunoaştem că întâlnim în viaţa acele cazuri rare, care ne taie respiraţia, şi privim cu admiraţie la operele, lucrările şi realizările pe care le au unii de la o vârstă fragedă. Nu sunt ei de vină…

Dar să revin la jurnalistul din mine. De fapt, spuneam că nu voi fi un jurnalist bun. Şi nu vreau să vă las fără argumente. Există o categorie de oameni care are o atracţie deosebită spre schimbare. Aceşti oameni sunt pasionaţii, vizionarii, care vor să schimbe lumea, şi-ar da viaţa pentru o cauză dreaptă. Aşa s-au născut profesorii care sunt amintiţi de generaţii întregi de elevi/studenţi, aşa s-au născut misionarii, rămaşi în istorie pentru pasiunea pentru suflete, aşa s-au născut artiştii, muzicienii, scriitorii, cercetătorii, medicii, detectivii, jurnaliştii…. Se pare că intrăm toţi în această categorie, nu-i aşa? Toţi am vrea să schimbăm lumea, toţi avem propriile idei şi opinii despre ceea ce nu merge bine şi despre ceea ce trebuie schimbat. Diferenţa dintre unii şi alţii este că unii chiar recurg la fapte pentru a-şi împlini misiunea sau visul, iar alţii rămân doar cu visul ….

Şi având aceste motoare pornite în interiorul nostru, nu mai trebuie să ne punem întrebarea oare ce l-a determinat pe ziaristul canadian Serge Monaste să scrie despre “Protocoalele de la Toronto – Natiunile Unite contra creştinismului”. A urmărit un fir, dar s-a dovedit fatal – decedat în situaţii suspecte în 1995. Şi nu ne vom mai întreba de ce reporterul de la Wall Street Journal, Daniel Pearl, a ales să îşi divulge adevărata identitate, răpit fiind de Al-Quaeda: Sunt Evreu! Trupul i-a fost măcelărit cu brutalitate. Mai întrebăm de ce?

Laşi sunt cei care spun că oamenii aceştia au fost „fraieri”. Că au murit în zadar. Pentru că nu este un lucru mai măreţ decât să îţi dai viaţa pentru semenii tăi. Şi sincer, cine ar mai face acest lucru? Sau îţi trebuie un anumit context?

Jurnalistul pasionat, jurnalistul care schimbă lumea… Jurnalistul care e gata să scormonească un trecut periculos, pentru a aduce la suprafaţă adevăruri care ar putea salva mii de vieţi în schimbul demascării unui om… Jurnalistul care nu se teme să pună întrebări incomode, jurnalistul pentru care nu există personalităţi, preşedinţi, mari savanţi, teologi nici mari terorişti, doar oameni, şi atât. Jurnalistul care urmăreşte firul ariadnei cu încredere şi îndrăzneală. Nu am curajul acesta. Dar recunoscând că nu am curajul nu îmi dovedesc laşitatea. Am căutat întotdeauna să mă feresc de situaţiile periculoase, să nu dau de bucluc. Poate o să mă acuzaţi de comoditate, de plăcerea de a mă simţi în siguranţă. Parţial adevărat. Nu judecaţi mărturia mea doar dintr-o perspectivă pur omenească. Într-adevăr nu caut situaţiile periculoase, dar dacă la un moment dat ar apărea în viaţa mea o astfel de situaţie, nu a aş fugi, nu aş da înapoi, pentru că mă încred în Cel ce a permis să mă confrunt cu ea. Şi totuşi, acest lucru nu mă va face un bun jurnalist.

Şi atunci cum rămâne cu pasiunea mea pentru oameni, pentru suflete? Cum rămâne cu flacăra de a schimba ceva? Cum rămâne cu visul, cu viziunea? Faptul că nu voi fi un bun jurnalist, nu înseamnă că nu pot fi un bun scriitor – ceea ce scriu poate avea un impact mare asupra celor ce citesc. S-ar putea să fiu un bun critic de film – să subliniez valorile, să recomand, asemenea operelor literale, capodopere ale genului. S-ar putea să fiu un bun fotograf – să încetez să mă folosesc cuvintele şi să vorbesc în imagini. Să îmi spun părerea despre lume într-un alt mod, să creez cadre şi contexte.

Poate nici tu nu eşti bun, şi recunoşti acest lucru, poate tocmai pentru că urăşti starea de mediocritate pe care o urăsc şi eu. Am invocat-o de atâtea ori şi încercă din răsputeri să ies din ea. Rămân la ideea de a fi cel mai bun, chiar în cel mai mic lucru. Căci cel mai mic va fi cel mai mare. Şi merită să dai tot ce ai mai bun pentru a fi cu adevărat relevant. Să nu exişti doar, pentru că aceasta a fost o conjunctură nefastă a vieţii, ci să exişti cu scop şi cu demnitate. Şi vei avea demnitate atunci când vei da totul din tine, nu pentru tine ci pentru cei din jur.